Danubius Universitas, Vol 1, No 1 (2019)

Mihai Eminescu. Nașterea și Consacrarea unui Poet

Gheorghe Lates

Abstract


Cum se naște un poet? – e o întrebare cu răspunsuri diferite, niciunul suficient de mulțumitor, căci nu faptul biologic e avut în vedere, ci momentul în care insul cu potențial creativ devine conștient de vocația şi obligația de a o urma. În cazul numelor de referință, biografii coboară spre momentul nașterii biologice, inclusiv spre ascendenții imediați şi nu le este străin nici arborele genealogic pe care îl exploatează spre a demonstra că nimic nu e întâmplător. Nu spunem că n-au dreptate să facă astfel de speculații, doar că multe dintre asertiunile vehiculate sunt ridicole. Unde mai pui că până astăzi multe dintre datele nașterii unor scriitori reținuți în istorie şi dicționare literare sunt incerte, iar semnul întrebării sau linia de pauză ce marchează această lipsă de informații e simptomatică ea însăși pentru stadiul cercetării de istorie literară. Ceea ce pare o precaritate informativă, facilitată de lipsa documentelor autentice şi oficiale devine prilej de legende care se creează “ad hoc”, tocmai pentru a demonstra imposibilul. Unde mai pui că unii dintre scriitorii noștri, chiar cu notorietate literară, şi-au declarat date ale nașterii diferite de la o etapă a vieții la alta. Pe când erau tineri, data nașterii s-a mutat înapoi ca să pară mai maturi decât erau, iar pe măsură ce anii se adunau data se muta spre înainte, ca să pară mai tineri. Până la urmă, un an e considerat de referință, dar sunt invocați şi ceilalți declarați de scriitor. E evident că nașterea biologică e un amănunt semnificativ pentru cel în cauza, eventual şi pentru apropiați. Alta e însă situația în cazul scriitorilor canonici ale căror zile de naștere sunt prilej de festivități care le omagiază opera şi biografia, chiar şi atunci când aceasta nu e exemplară în toate privințele.


References



Full Text: PDF

HTML

Refbacks

  • There are currently no refbacks.
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.