Danubius Universitas, Vol 1, No 2 (2019)


DESPRE ETERNA FRUMUSEŢE


Alina Beatrice Cheşcă1



Motto: „Nu pot să-mi găsesc liniştea

Mi-e sete de infinit.”

(Rabindranath Tagore)



Există cărţi ce vorbesc într-o sumedenie de limbi, aşa cum există şi cărţi ce pot cânta nesfârşite simfonii... Există cărţi după care visezi un timp, aşa cum există şi cărţi ce nu te mai părăsesc niciodată... Există cărţi ale eternei nostalgii, aşa cum există şi cărţi de o frumuseţe eternă... Poetul Coriolan Păunescu a fost binecuvântat de POEZIE, a fost dăruit cu harul divin al unei astfel de cărţi.

RĂSTIMPUL IUBIRII este o vreme a nostalgiei, a unui rafinament estetic rar întâlnit, a iubirii romantice şi profunde, a unei filosofii aparte şi a imaginilor vizuale fără cusur, venite dintr-un spirit „de mari reverberaţii” (Târziu). Poemele, de o frumuseţe aproape ireală şi atemporală, construiesc autoportretul unui trubadur într-o eternă căutare/rememorare a iubirii ideale: „Eu sunt acum un veşnic exilat/sau vânătorul eternelor senzaţii/ori sunt stăpânul dublului regat/uzurpator de taine şi de graţii.” (Târziu). Poetul e un rătăcitor prin suflete însingurate, prin timpuri fără graţie, ce şi-au pierdut esenţa şi spiritualitatea: „Însingurat eu umblu tremurând/ de frica timpului scăpat din mână/dar şi de noaptea-n care mă scufund/precum un rătăcit ajuns pe lună (...) şi-n tot ce fac e semn că voi purta/povara de bătrân rebel şi sceptic.” (Rebel şi sceptic). În fond, singurătatea poate fi considerată un dat natural şi etern, fiind atât libertate, cât şi disperare, povară existenţială. În Maladia mortală, Kierkegaard considera că: „Cu cât mai adâncă îi este anxietatea, cu atât mai mare este şi omul.”

Poemul Nevinovat aduce în lumină o superbă metaforă ce poate fi considerată o ars poetica a creaţiei lui Coriolan Păunescu (şi a POETULUI în general): „Un călător voit-am să fiu prin cerul meu/nimic mai mult, dar cine ar fi vrut să creadă?/Şi fost-am condamnat de un demonic zeu/ca pe un răzvratit ce trebuia să-l piardă.” Artistul este un condamnat la rătăcire şi căutare într-o lume însingurată, fără putinţa de a-şi păstra Paradisul ce este însăşi esenţa vieţii lui: „Târziu mă voi plimba prin lumea visătoare/ca un cezar însingurat pe ţărmurile mării.” (Tablou). Iar în alt poem: „Eu sunt hoinarul ce-i veşnic aşteptat/ori trubadurul ce-şi cântă viaţa în cuvinte/sau cel ce poartă-n spate cerul înstelat/un fel de-mpuşcă lume fără minte./Eu sunt hoinarul vesel ori vreun rege/ce şi-a pierdut în veci regatul ori stăpânul/sau calul fermecat pe care singur merge/cutreierând în zbor pădurile şi drumul.” (Eu sunt hoinarul). O imagine sugestivă a naturii artistului exilat între lumi, între realităţi, între pământ şi cer, între generozitatea dumnezeiască şi caracterul narcisist, specific tuturor creatorilor. Un alt autoportret remarcabil realizat apare în poemul Sunt: „Eu sunt păpuşa antică de lut/care se bate la amiezi cu norii,/sunt setea din mitul absolut/şi ploile din sângerarea zării.” Metaforele sunt de o rară frumuseţe, creînd o senzaţie de atemporalitate şi unicitate.

Iubirea este o temă întâlnită în toate volumele de poezie ale lui Coriolan Păunescu. Meritul său este reprezentarea acesteia în imagini aproape sublime, exprimând o sensibilitate şi o nostalgie caracteristică liricii romantice: „Pierdută rătăceşti prin spaţii ninse/iar eu te caut prin nopţile astrale,/pe-obrajii palizi lacrimilor stinse/mai recompun ideea-nstrăinării tale.” (Eu am strivit magnolii).

Fiinţa iubitei este creată din imagini suave, dar şi erotice, amintind de lirica orientală: „Îţi sărut frumoaso marmora din care/eşti croită-n linii şi din forme vagi/ori din mersuri line de mătăsuri rare/îmbrăcată toată în veşmânt de magi.” (Răstimpul iubirii). Poezia care dă titlul volumului este una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste ale autorului, având ceva din muzica, parfumul şi frumuseţea estetică a liricii lui Ovidius: „Aşteptându-te încremenit pe maluri/în bătaia rece a unui vânt din sud/îţi contemplu chipul răsărit din valuri/şi-ţi sărut în pace anticul tău nud”. La fel, poezia Tablou: „Şi cum te joci iubito prin raze lungi de soare/pare că vii din lumea vestirilor frumoase/când înfloresc toţi pomii pe cerul tău în zare/iar păru-ţi scânteiază sub stelele lucioase.” Imaginile vizuale sunt remarcabile, încărcate de o lumină aproape paradisiacă.

De fapt, toate poemele acestui volum sunt construite din imagini de o frumuseţe unică: „În noaptea când pe boltă irişii s-adună/să sune-n goarna corolelor cochete/mă cheamă-n cântec o pasăre pe lună/cu aripi mari din pene violete.” (Absenţă). Sau, în poemul Certitudinile nopţii: „Mereu ni se va stinge luna în albastru/un candelabru viu pe-oglinda zării/şi chiar luceafărul luminător sihastru/va dispărea în ochiul întunecat al mării.” La fel, în poemele: E întâia primăvară, Nu am să uit, Un laic duh de pâine, Nunteşte cerul, Voiam să aflu.

Aşa cum am afirmat anterior, volumul RĂSTIMPUL IUBIRII reprezintă un timp al nostalgiei, al privirii înapoi spre un timp paradisiac al fericirii, tinereţii, iubirii: „Mai bine ocolesc stradela veche/pe care amândoi o străbăteam odată/când ne plimbam în zori ca o pereche/în nebunia ce-o credeam uitată./ Eram o tristă şi confuză rostuire/într-un extaz căzut din rătăcite stele/un fel de amplă şi pretinsă fericire/prin care cerul pur agoniza cu ele.” (Nu mai trec).

Poemul Ploaia este plin de o duioşie şi un idilic ce amintesc de Coşbuc: „Cu chipul sub marama-i sfântă/un caier cenuşiu bunica toarce,/şi-n gând o veche melodie cântă/despre un timp ce nu se-ntoarce.” O senzaţie de căldură şi intimitate învăluie întregul poem.

Astăzi am primit un dar, un dar nepreţuit: o carte ce mi s-a dezvăluit în absolutul ei şi mi-a dăruit o lume a frumuseţii perfecte. Mi-am dat întâlnire cu un mare poet şi o mare poezie, „un manuscris al unei scrisori divine.” (Rumi Mevlana)


1Conf.univ.dr., Universitatea Dunarea de Jos din Galaţi.


Refbacks

  • There are currently no refbacks.
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.