Danubius Universitas, Vol 1, No 1 (2019)

Abstract

Neamul românesc, de pretutindeni și din totdeauna, a avut ca misiune istorică (și o are încă) împlinirea visului de unire, o reîntoarcere la vremea Daciei antice, când teritoriile stăpânite de străbunii noștri erau altele și când Imperiul Roman tremura de frica acestei puteri a Răsăritului. Dacia a intrat vremelnic în uitare, Imperiul Roman s-a dezagregat, dar mitul unității primordiale a rămas viu. L-au reînviat cronicari, l-a încercat Mihai Viteazu, cu o cutezanță nebună pentru acele vremuri, și a părut că prinde contur, firav, ce-i drept, odată cu 1859. Unirea sub sceptrul lui Cuza Vodă era însă doar o parte din cea la care românii au continuat să viseze. Așa s-a ajuns ca, după Marele Război, să devină posibilă o altă unire, și aceasta incompletă însă. Teritorii imense și populații numeroase, români din moși-strămoși, așteaptă unirea din urmă, care într-o bună zi va veni ca o răsplată mântuitoare. Până atunci, moment care nu-i prea departe, să ne bucurăm de Centenarul care celebrează faptele și actele acelui 1 Decembrie 1918, când s-a înfăptuit România Mare.