Abstract
Poezia lui Coriolan Păunescu este emanația unui spirit vizionar, cu descinderi aspiraționale în nemărginirea absolutului sacru, receptat ca esență supremă a armoniei universale. Poet al orizonturilor solare, el celebreză în incantații de odă misterul eternului feminin și farmecul inefabil al iubirii pure sau glorifică în ritmuri ditirambice figurile legendare ale nemului, fără teama de a se sustrge modernismului, îndatorat fiind, în exclusivitate, crezului său artistic.